joi, 14 octombrie 2010

uşa albastră

există o femeie ce locuieşte peste drum de mine. gardul ei este prea înalt şi la fel îi sunt şi pantofii. are o uşă albastră cu un geam oval în mijloc. arată ca o oglinda urâtă; ei îi place asta, deoarece ce poţi spune despre subiectul dintre rame dacă oglinda în sine este urâtă?

ea s-a născut în austria şi încă are accentul, pentru a putea dovedi asta, dar nu mai are soţul. ea scrie noaptea la o maşină de scris, pentru că asta îi plăcea lui. ea i-a scris scrisori, a scris poveşti de viaţă. dar, în cea mai mare parte, ea s-a concentrat asupra inabilităţii lui de a diferenţia ‘niciodată’ de ‘mereu’.

care e diferenţa?” întreba el mereu, iar ea îi răspundea “totul”.

ea poartă potcoave în jurul şoldurilor, deoarece sună poetic pentru urechile sale singuratice. o vedeam de paşti şi de crăciun şi mereu mi se părea mai tânără în aprilie decât în decembrie, indiferent cât de mulţi ani treceau. ea era atemporală, dar presupun că toate tristeţile sunt.

ea stă în faţa maşinii de scris la nesfârşit, scriind tot ce nu ar trebui să îşi amintească: cum, atunci când el s-a îndrăgostit de ea, cuvintele lui erau confuze. “dragă,” spunea el, “nu te voi iubi niciodată”. ea îl corecta zâmbind, fără să ştie că el putea prezice viitorul.

această femeie poartă blană de iepure joi seara, perle strânse în jurul gâtului şi inelul de logodnă, în timp ce stă pe canapea şi urmăreşte documentare medicale. ea îşi găseşte liniştea în necazurile altora; asta i se pare ei frumos, pentru că e ceva real şi simpatia celorlalţi este la fel de reală.

ea scrie din nou, povestind aceeaşi întâmplare pentru a treia oară în acea zi. “mi-e teamă că te voi iubi mereu’, a spus el, iar eu am ştiut că dorea să spună opusul. ‘ai dreptul de a-ţi fi teamă’. atunci şi-a întors capul şi a spus că îi pare rău. asta am ştiut că e sincer”.

ea nu are nume, doar uşa albastră şi nici un soţ, doar diploma lui de medic, înrămată deasupra televizorului. ea şi-ar dori să fie acasă, în viena, ascunsă sub aşternuturile sale şi în îmbrăţişarea soţului ei. şi-ar dori să fie însărcinată şi să umble cu o burtă pe care magellan ar putea să nu fie capabil să o înconjoare.

dragostea trebuie mereu să doară? inspiră. da, trebuie. înseamnă că îţi pasă. iubire, vorbeai serios când ai spus ‘mereu’? iar el răspunde ‘niciodată’. ah, care e diferenţa? cred ca ea uită să respire, până ce uşa cu oglinda ei urâtă o anunţă că se sufocă. expiră.

soţul ei, el e încă în austria. femeia e în faţa maşinii sale de scris, imaginându-şi-l din nou. “el se îneacă”, scrie ea. “el e în america şi noroiul californian îi acoperă pantofii. el mă iubeşte”. ea face o pauză. “iar eu îl privesc în ochi şi îi spun că îmi pare rău. parcurg lungimea sufrageriei, iar el e aşezat pe canapea, cu documentarul medical încă rulând. privesc înspre uşa albastră şi realizez că este a mea. văd oglinda şi realizez că este frumoasă. o văd acum, însă nu o voi mai privi niciodată aşa. mă întorc şi îl privesc pe el, cum stă cu braţele încrucişate, acoperite complet de mânecile groase ale bluzei. ‘nu te voi iubi niciodată’, îi spun eu. şi vorbesc serios.

luni, 11 octombrie 2010

nobody taught me to quit

soooo... i love college!
cam ăsta ar fi tag line-ul în jurul căruia mă voi învârti acum. japoneza e (nu foarte uşoară, dar) frumoasă, clujul mă face să mă simt acasă, iar pe oamenii pe care i-am întâlnit de când sunt aici nu i-aş înlocui cu nimeni. pot spune, sincer, că sunt fericită şi extrem de norocoasă.
da, aşa e, am fost nevoită să părăsesc oraşul în care îmi sunt cei mai buni prieteni, oraşul în care îmi este familia şi, nu în ultimul rând, oraşul în care este yellow submarine. :)) nu a fost uşor. şi nici nu vreau să fiu ipocrită şi să spun că a meritat, deoarece distanţa dintre mine şi răzvi nu mă lasă să fac asta. da, normal, aş vrea ca el să fie aici; să fie aproape de mine, aşa cum a fost în ultimii 5 ani. dar trebuie să mă obişnuiesc cu ideea că lucrurile s-au schimbat, dar că noi tot rămânem cei mai buni prieteni.
dar nu îmi pare rău. şi cred că, la sfârşitul zilei, asta e cel mai important. să nu am regrete. şi nu am.

am aici irish & music pub, covrigăria lui petru, cetăţuia... dar, cel mai important, am prieteni fără de care nu cred că aş putea numi clujul acasă.
alina, mă bucur că eşti aici cu mine şi că am cu cine să vorbesc la orice oră. te iubesc.
gabi, îţi mulţumesc că mă accepţi aşa ruptă în bucăţi cum sunt şi că mă faci să mă simt bine în pielea mea.
robi, aveam nevoie de un prieten de sex masculin cu care să pot vorbi despre orice lucru, esenţial sau nu.
...alina, gabi, robi, gery, olivia, alecs, claudia, dragoş, ionuţ, raul, laur, precup, vlad - thank you for making me feel like i belong.

cred că am nevoie de tine

opreşte-te.

vreau să pui creionul jos şi să mă asculţi pentru o secundă. vreau să respiri mai încet şi să te apropii de mine. pentru că îmi arunc inima în vânt şi vreau ca tu să fii capabil să o prinzi. vreau ca tu sa îmi urmăreşti cuvintele chiar şi atunci când se împiedică şi cad.

asta va dura doar o secundă, îţi promit.

cred că ar trebui să ştii că atunci când m-am trezit astăzi, am fost cuprinsă în aşternuturi şi în cuvintele tale. cred că ar trebui să ştii că visez cu buze muşcate si obraji sângerii, deoarece continui să mă muşc pentru a nu spune ceea ce gândesc. cred că ar trebui să ştii că gura mea mă trădează şi că, atunci când vorbesc, ceea ce aş vrea să te rog de fapt e să ştii că sunt terifiată.

şi cred că ar trebui să ştii că, în ciuda faptului că am multe nevoi, nu vreau asta. nu vreau să număr secundele care au mai rămas până la finalul zilei. nu vreau să fiu nevoită să îmi controlez inima constant, când tu nici măcar nu ştii că bate pentru tine. nu vreau să îmi scriu instrucţiuni despre cum să respir pe pereţi, pentru că în ultima vreme, se pare că am nevoie de ceva care să îmi amintească asta.

nu vreau asta.

pentru că m-a orbit, m-a înlăturat de pe drumul meu sigur şi m-a aruncat într-un alt univers. îmi plăcea locul în care eram, dar acum îmi ţin capul între palme, iar limba mi se blochează în de ce-uri. sunt incoerentă şi confuză şi legată la ochi şi pierdută in mijlocul oraşului.

ar trebui să ştii că mă pot descurca mai bine decât atât. dacă aş fi vrut să mă pierd aşa, aş fi încercat să găsesc siguranţă undeva. aş fi găsit pe cineva care să îşi ţină braţele în jurul taliei mele, astfel încât să nu mă rănesc cumva. nu asta. nu aş alege să cad fără o plasă de salvare. nu aş alege să mă înec cu inima mea şi să o scuip la picioarele tale. dar nu am ales; cauciucurile mi-au alunecat pe gheaţă, iar acum mă lupt să recâştig controlul. nu am de ales; mă prefac că întorc volanul pentru a o lua într-o altă direcţie, dar nimeni nu ştie mai bine decât mine că nu voi reuşi şi mă voi lovi.

cred că ceea ce vreau să spun e că am nevoie de tine.
cred că ceea ce ar trebui să ştii e că asta îmi dă fiori.

sâmbătă, 18 septembrie 2010

jumătatea mea

ştii că te caut, dar nici măcar eu nu sunt sigură daca te voi găsi vreodată.

îmi petrec zilele privind diferiţii ochi care trec pe langă mine, dar toţi au forma nepotrivită, sau sunt puţin prea gri, în comparaţie cu verdele pe care ştiu ca îl vei avea tu. toţi au prea multe riduri, deoarece s-au încruntat prea mult şi sunt puţin prea roşii de la prea mult alcool, când ştiu că tu vei avea măcar o idee de moderaţie. toţi sunt nepotriviţi, pentru că nu sunt ai tăi.

şi îmi petrec nopţile ascultând diferitele râsete, dar toate sunt prea groase, sau prea subţiri, în comparaţie cu râsul tău melodios. toate sunt puţin false, deoarece nu consideră viaţa ca fiind amuzantă şi sunt puţin prea gălăgioase, când ştiu că tu vei râde sincer. urechile îmi vor sângera pâna în clipa în care voi auzi râsul tau perfect.

nu vezi că m-am plictisit deja de toate copiile tale nedrepte? aştept să te găsesc cântând la chitară într-un parc, sau bând whisky cu cola pe o terasă sau cumpărând un ziar pe care apoi să îl pui în buzunarul din spate al blugilor. încerc să adulmec, să te vânez, să am răbdare şi să aştept ca tu să prinzi momeala.

dar nu vezi? sunt orice altceva, dar nu răbdătoare.
ma plictisesc aşteptându-te.

joi, 16 septembrie 2010

watch the stars and think of me

i wish i could smell
your perfume
and think of home,
because that’s what
you remind me about.

i wish i could look
into your eyes
and get lost in them,
like i did
the first time we talked.

i wish i could see
your smile
and hear your laugh,
or just see your face
and caress it.

i wish i could hug
you,
because there’s no other way
i’d spend my days
than lost in your arms.

i wish i could kiss
your lips
and forget how to breathe,
like it happened every time
you leaned over and kissed me.

but you’re not here anymore.
i can’t smell your perfume,
or get lost into your eyes,
or see your smile,
or be hugged by you,
or taste your lips.

you’re far and i miss you
and i just wish you were here for a moment.
you’re gone and i haven’t even got the chance
to say goodbye and i just hope
i’ll see you again someday.

but, for now, please
go look out your window
and know that
we’re watching the exact same stars.

sâmbătă, 11 septembrie 2010

bravo hrvatska !


CUNOSC UN CAMPION EUROPEAN !


deci da... echipa nationala a croatiei tocmai a invins nationala italiei in finala campionatului european de polo de la zagreb, 2010. iar eu sunt extrem de fericita, (de aeriana) si de mandra ca il cunosc pe maro jokovic, marcatorul unuia dintre cele mai frumoase goluri ale turneului.
si nu, nu mi-am schimbat nationalitatea, sunt tot romanca; dar nationala croatiei face intradevar suporterii acestei echipe mandri. fericiti. (nu si aerieni, that's just me.)

anyway... bravo maro jokovic, bravo josip pavic, bravo hrvatska !!

miercuri, 18 august 2010

i'm wide awake, it's morning

- i don't need all these.
- what, exactly?
- this. another person to make me whole. i am whole.
- you mean you don't need love?
- exactly. i don't need that kind of love.
- are you ok?
- yes. that's what i'm trying to say. that i'm ok. that i'm ok like this.
- alone?
- no. don't say that word, it gives me chills. i'm not alone. i have you. and all the others.
- who?
- well, you know... friends.
- yeah, but they all have someone. they have love.
- and i have them.
- are you sure you're ok?
- i don't know. i guess i could use some love, too.
- are you saying you need someone to make you whole?
- i think so, but this scares me. i want my friends and my music and writing to be enough. i don't want to wish for someone else, you know...
- that's never enough. you'll always wish for something more.
- i don't want this. i want to be my own soulmate. everything would be much easier this way.
- what would be easier?
- this. life. i would spend it pleasing myself, instead of pleasing someone else. doing what i love, instead of wasting it, searching for that one of a kind puzzle piece that fits perfectly next to my heart. something i may never even find...
- but that's what us, humans, were cursed to do. to desire. not to be able to live without.
- i wish that puzzle piece was already inside of me, was something i already have. i wish it was myself, because i'm the only person who will always be with me. and that's sad.
- you're not ok, are you?
- it's already morning, again, and i don't want to keep waking up with a cold body, in an empty bed. but admiting i need someone else freaks me out.


asta nu e nimic mai mult decat constiinta mea, incercand sa ma convinga ca am nevoie de ceva mai mult. de cineva. dar sunt bine, mi-e bine asa. :)

voi fi mereu în amintirea ta

voi pleca fără să clipesc,
lăsând în urmă doar
pălăria mea pe o bancă rece,
parfumul meu în aerul cald de vară,
zâmbetul meu vesel în mintea ta,
sărutul meu încrustat pe buzele tale,
atingerea mea uşoară pe braţul tău
şi un gol în inima ta.

iar când steaua aceea strălucitoare
pe care o priveşti în fiecare noapte
va cădea,
tu iţi vei dori ca eu să fiu
lângă tine.
şi tot ce vei putea avea va fi
o amintire uitată într-o ramă,
pe un colţ de etajeră.

le voi păstra cu mine

mi-am împachetat inima
între hainele groase de iarnă,
pentru a mă asigura
că nu se va rupe când voi pleca.

mi-am legat ambiţiile
cu o sfoară, le-am umplut cu heliu
şi le-am dat drumul în aer,
astfel încât să ajungă cât mai sus.

mi-am adunat toate amintirile
între rame vechi şi prăfuite,
pentru a mă asigura
că nici una nu se va pierde în timp.

mi-am pus toate visele
într-o cutie subţire de carton
pe care am scris "fragil",
astfel încât nici unul să nu fie spulberat.

gata, am terminat.
acum sunt pregătită să plec.
dar nu voi fi niciodată pregătită
să las totul în urmă...

marți, 3 august 2010

yeah, survey again.

BASIC INFO

Full Name: madalina andreea.
Nickname: mada / madii / star girl.
Date of birth: 26 decembrie 1991.
Place of birth: oradea.
Current location: oradea (soon, cluj).
Eye colour: hazel.
Hair colour: red (natural color: black).
Are you right or left handed?: right.
Do you have any siblings?: one step sister.
Do you live with your parents?: only my mom, for another 2 months.


WHAT IS YOUR FAVOURITE...

Movie?: fight club.
TV show?: one tree hill.
Singer/Band?: mcfly.
Song?: mcfly - smile.
Actor/Actress?: chad michael murray / sophia bush.
Food?: lasagna, pizza, french fries.
Number?: 26, 21, 4, 5.
Cartoon character?: dale (chip & dale).
Color?: blue.
Sport?: soccer.
Quote?: every song has an end, but that's no reason not to enjoy the music.
Memory?: b'estfest 2010, primul meci pe ghencea.
Dream?: to become a writer, to travel the world.
Place to relax?: my bed.
Hero?: my best friend.
Book?: the millenium trilogy, the twilight saga.
Drink?: nestea, cuba libre, vodka apple.


WOULD YOU PREFER...

Music or TV?: music.
Guys or girls?: guys.
Green or blue?: blue.
Pink or purple?: purple.
Summer or winter?: summer.
Night or day?: night.
Dopey or funny?: funny.
Diamond or pearl?: diamond.
Sunset or sunrise?: sunset.
Funny or scary movies?: funny movies.
On the phone or in person?: in person.
Hugs or kisses?: hugs.
Rich or famous?: famous.
McDonalds or KFC?: kfc.
Single or group dates?: single dates.
Chocolate or vanilla?: vanilla.
Cappuccino or coffee?: cappuccino.


RELATIONSHIPS

Who is the nicest person you know?: bia.
Who is the funniest person you know?: pantis.
Who is the loudest person you know?: ralu.
Who is the weirdest person you know?: zambi.
Who is the hottest person you know?: maro.
Who are the four people you are most open with?: razvi, ali, darius, ralu.
Are you/have you ever been in love?: have been.
If so, what was/is so special about them?: the way they treated me.
Do you think it is right to flirt if you have a bf/gf?: no.
How far would you go on a first date?: not too far.
Where would you want to go on your honeymoon?: on a remote island.
Describe the type of person you would want to spend the rest of your life with: compassionate, funny, cute, tall, smart, loving, caring, i don't know.
When was the last time you talked to the person you like?: this morning.
What are the qualities you find most attractive in the opposite sex?: cuteness, green eyes, messy hair, nice smile.


MUSIC

What is the song you are listening to right now?: melanie fiona - monday morning.
What is the next CD you are going to get?: the new album from mcfly.
Which song reflects you the most?: gavin degraw - i don't wanna be
If you were on Australian Idol, which song would you pick to sing and why?: everly - flying machine; just because i like singing it.


HAVE YOU EVER...

Met Santa Claus or the Easter Bunny?: no.
Gone skinny dipping?: no.
Danced in a public place?: yes.
Smiled for no reason?: yes.
Laughed so hard you cried and/or peed your pants?: yes.
Written a song?: yes.
Made out in a movie theatre?: yes.
Lied when someone asked you "Do I look ok in this?": yes.
Lied to make someone happy?: yes.
Threatened someone?: yes.
Been threatened by someone?: yes.


FINISH THE LINE

I am...: sociable.
My heart is...: in a lot of different places.
If I were a...: bird, i'd be truly happy.
I wish...: i was in dubrovnik right now.
So many people don't know that...: i smile, but that doesn't mean everything's fine.
If I could be anyone I would be...: sophia bush.


IF YOU HAD SUPERPOWERS WOULD YOU RATHER...

Control weather or read minds?: read minds.
Be good or evil?: evil.
Be invisible or have super speed?: be invisible.
Have super strength or flight?: flight.

joi, 22 iulie 2010

lucruri nespuse - citate preferate

soooo, m-am gândit să aleg câteva dintre citatele mele preferate, scrise de... mine. :"> şi să le postez aici. here we go.

"nu mă poţi minţi, ţi-am citit povestea de un milion de ori; un sfârşit fericit, pierdut într-un ocean de tristeţe amară." întoarce pagina

"cred în inspirat, nu în expirat. în vise, nu în somn. în trăit, nu în existat. cred în oase rupte de efort, amintiri, inimi şi orgoliu, până în clipa în care pleoapele mi se vor uni definitiv." ia toate lucrurile bune din viaţă şi împleteşte-le cu fericirea

"înec fricile în tăcere şi împing inhibiţiile în lumina reflectoarelor." ia toate lucrurile bune din viaţă şi împleteşte-le cu fericirea

"zilele ca acelea sunt cele care mă fac să îmi doresc să fi fost fumătoare. pentru că să îmi afum nervii ar fi mai bine decât să trăiesc cu ei." îmi pui întrebări ca şi cum aş şti răspunsurile

"sunt atât de întreagă, încât mă rup în bucăţi." la naiba, e ziua morţilor

"îţi iau ligamentele şi tendoanele, le leg în funde şi noduri, lăsându-le să îţi înconjoare umerii şi să îţi coboare pe braţe, ca şi cum moartea ta este cadoul pe care toată lumea l-a aşteptat." scuze reînnoite

"tu eşti toate stelele de pe cer, şi nu te voi găsi niciodată." confuzie

"dragostea e frumoasă - e ceea ce face ca lumea asta mizerabilă să merite să trăieşti în ea." confuzie

"ştii că te caut, dar nici măcar eu nu sunt sigură dacă te voi găsi vreodată." jumătatea mea

"dar nu vezi? sunt orice altceva, dar nu răbdătoare. mă plictisesc aşteptându-te." jumătatea mea

"i'm hoping that my heart won't need another open surgery, because it's already had so many doctors who left their signature encrusted on my arteries." i will never regret you

"dragostea e ca şi cum ai zbura şi ai şti că aripile tale sunt prea slabe pentru a rezista." dragostea e aşa

"şi copila mea, draga mea, va trebui să te salvezi singură." e scris în venele tale

"cred că ceea ce vreau să spun e că am nevoie de tine. cred că ceea ce ar trebui să ştii e că asta îmi dă fiori." cred că am nevoie de tine

"dacă aş avea banii necesari, aş cumpăra a doua şansă pentru a-ţi putea câştiga inima." dacă aş fi bogată

"mi-am petrecut viaţa cioplind şi amestecând cuvintele, tăindu-le colţurile, astfel încât să însemne ceea ce vroiam eu să însemne." dacă mi-aş găsi cuvintele, ţi-aş spune cât de mult însemni pentru mine

"sunt sălbatică şi de nestăpânit, mestec lesa în care sunt ţinută şi încerc mereu să evadez." prinde-mă, dacă poţi

"începând de mâine, în loc să mă întâlnesc cu tine, îmi voi coafa părul în valuri perfecte, astfel încât să port oceanul şi să mă înec înainte să te întâlnesc." promite-mi în tăcere

"urăsc cuvântul singur. îmi usucă gura ca şi cum aş fi încercat să înghit buruieni, îmi zgârie gâtul ca şi cum aş încerca să înviu amintiri pe stomacul gol. mă lasă stând în mijlocul unei camere goale şi dorindu-mi ca tavanul să se fi surpat; aşa măcar aş fi putut să văd stelele." nu pot vedea cerul, dar mă bucur ştiind că el mă vede

"continui să te pictez cu adjective măgulitoare, dar tu eşti doar un vis desenat pe carton care păleşte şi mă lasă fără aer." nu pot vedea cerul, dar mă bucur ştiind că el mă vede

"am băut trei ceşti de cafea pentru a înlătura gustul tău, care mi-a rămas sub limbă, şi am dat muzica îndeajuns de tare încât să pun pe fugă această nostalgie dulce-amăruie." nu pot vedea cerul, dar mă bucur ştiind că el mă vede

"am nevoie de timp să îmi peticesc inima, înainte de a o trimite pe aripile vântului." nu pot vedea cerul, dar mă bucur ştiind că el mă vede

"mi-am stropit pereţii cu cerneală până când au sângerat curcubeul şi eu am fost capabilă să plonjez în nuanţele lor. am scris poezii în colţuri, precum secretele, şi mi-am pus o pană sub pernă, pentru a-mi aminti să plutesc în vise." nu pot vedea cerul, dar mă bucur ştiind că el mă vede

"îmi doresc să fi fost peşti şi să nu avem nevoie de bărci; să lăsăm valurile să ne poarte la inima celuilalt şi curenţii să nu ne tragă înapoi." nu spune nimic

"cine poate spune ce e dragostea de fapt, indiferent dacă înseamnă stelele pe cerul nopţii, sau să îţi rişti viaţa pentru celălalt?" nu spune nimic

"noi nu suntem mai mult decât o altă pată pe străzile oraşului." nu spune nimic

"m-am plictisit să urmăresc cum toamna pictează lumea în culori mai frumoase decât ar merita de fapt, în timp ce eu rămân aceeaşi culoare căreia îi păleşte bronzul." dezastru frumos

"şi, în timp ce mă îndrăgostesc de tine, trebuie să îmi amintesc că eu nu sunt ca frunzele de stejar - eu nu sunt atât de frumoasă. şi tu nu eşti ca vântul - tu nu mă poţi prinde." dezastru frumos

"eşti un dezastru natural ce mă lasă distrusă şi fără respiraţie. eşti total neaşteptat şi eu vreau să fiu ruptă în bucăţi, să îmi lipsească o parte din mine, pentru a-ţi face loc ţie." am putea prinde stele căzătoare

"i'm no angel and you will soon find this out on your own poor bones." save yourself

"she used to listen to loud music, just because she didn't want to have time to think about all the misery in the world." she used to be me

"missing you is like sleeping on shards and dreaming that my back is resting on feathers." missing you it's like this

"voi fi mereu cu zece minute în urmă, cu două octave mai jos decât satisfăcător, incoerentă, irecuperabilă, nerealistă şi nesăbuită. îţi voi irosi mereu timpul, îmi voi irosi mereu respiraţia, voi irosi mereu totul." îmi pare rău

"nu pot fi nimic altceva, decât ceea ce sunt." îmi pare rău

"i want you to know that i am waiting for you to rescue me and that i will never tell you this." it's not me, it's you

"doar ţine-mă de mâini, priveşte-mă în ochi şi şopteşte: mi-a păsat. şi, îţi promit, voi fi plecată înainte să auzi ecoul." ultima mea cerere

"când cometele vor arde în galaxie, ţie îţi va fi dor de mine. dar eu voi fi deja plecată." te vei gândi la mine

"trăiesc din amintiri ce încep să pălească, iar tu mă pictezi într-un colţ, cu o pensulă ruptă, lipindu-mă în spaţiul dintre ieri şi azi, astfel încât să-ţi poţi aminti de mine, fără să trebuiască să mă retrăieşti." când nimic altceva nu funcţionează, dă foc amintirilor

"miroşi a praf de puşcă atunci când dormi, ca şi cum frumuseţea ta aparent inocentă mi-ar umple inima de gloanţe. am încercat mereu să mă feresc, dar corpul meu refuză să înţeleagă noţiunea de anti-glonţ." când nimic altceva nu funcţionează, dă foc amintirilor

"pentru totdeauna a expirat înaintea laptelui." cutia


this is it. vreau să ştiţi că nu mă deranjează să le folosiţi, atâta timp cât folosiţi acea micuţă chestie numită copyright, aka drepturi de autor. :) status, hi5, facebook, whatever, aş prefera să precizaţi autorul - adică mădii, mădă, mădălina coadă, star girl, EU B-) - şi ar fi indicat să mă şi anunţaţi când îmi postaţi cuvintele undeva.
kthxbye.

miercuri, 7 iulie 2010

tras de mi

tras de mi
una guitarra y mi niñez
la escuela y mi primera vez
amigos q no he vuelto a ver
se van quedando tras de mi
un cigarrillo, una cancion
las fotos de un primer amor
recuerdos en mi habitacion
se van quedando tras de mi



sau, pentru cei care nu se descurca cu limba spaniola...

în urma mea
o chitară şi copilăria mea,
şcoala şi prima oară,
prieteni pe care nu îi voi mai vedea
vor rămâne în urma mea.
o ţigară, un cântec,
fotografiile primei iubiri,
amintirile din camera mea
vor rămâne în urma mea.




(şi da, chiar sunt versuri din rbd.) dar e trist... îmi era player-ul pe shuffle şi, când a ajuns piesa la refren, m-a apucat melancolia. asta s-a întâmplat cam mult în ultima vreme, dar niciodată ca şi acum...
câţi dintre noi nu plecăm la facultăţi în alte oraşe şi lăsăm în urmă prieteni, amintiri, vise... adolescenţa?
nu cred că trebuie să vă descriu sentimentul pustiitor ce mă încearcă atunci când realizez că, dacă intru la facultate în cluj, voi lăsa în urmă cel mai bun prieten, gaşca de prieteni, persoane pe care abia le-am cunoscut - dar care deja îmi sunt dragi, locul în care am fost sărutată pentru prima oară, strada pe care mi s-a spus primul "te iubesc", malul pe care mă plimbam ascultând muzică, lords-ul, pizzeria don giovanni, fotografii, o mulţime de amintiri, şi... parcă nu mai vreau să plec.
dar voi cunoaşte acolo alte persoane care îmi vor deveni dragi, mă voi plimba pe alt mal - ascultând aceeaşi muzică la aceleaşi căşti, voi găsi un alt pub pe care să il îndrăgesc, şi mi se va spune "te iubesc" pe altă stradă. voi fi bine...

sâmbătă, 3 iulie 2010

+ poze.

serenada.


Photobucket

ultimul sunet.


Photobucket

banchet.


Photobucket

joi, 10 iunie 2010

şi e gata...

astăzi, 10 iunie 2010, elevii liceului teoretic lucian blaga au auzit clopoţelul sunând ultima oară pentru ei. pentru noi...
am participat la momente emoţionante, printre care interpretarea imnului nostru, al clasei a XII-a C, sau prezentarea unui filmuleţ cu poze din clasa a IX-a până în prezent.

ultimul sunet de clopoţel, absolvirea liceului... parcă e ireal. mâine avem banchetul, dar nu cred că realizăm ce se întâmplă de fapt. ne vom distra, vom mânca, vom bea, vom dansa, vom pleca de acolo şi ne vom simţi neschimbaţi. dar de fapt se schimbă totul... anii de liceu au trecut şi, după banchet, nu vom mai fi niciodată toţi împreună.

urmează bacul, apoi admiterile la facultăţi, iar apoi vom pleca toţi in cluj, timişoara, sau bucureşti. cred că abia când ne vom vedea în alte oraşe, înconjuraţi în mare parte de străini, vom realiza că ne-am lăsat adolescenţa în urmă, că vom fi pe cont propriu şi că, la facultate, nu vom avea profesori cărora să le pese de problemele noastre.
e gata... perioada uşoară a vieţii noastre s-a terminat. brusc, fără ca cineva să ne întrebe dacă suntem pregătiţi.

but anyway... distracţie plăcută tuturor la banchet, baftă la bac şi admitere şi... XII C, ne vedem cu bine în 20 iunie 2020!

poze, peste câteva zile!

miercuri, 2 iunie 2010

more than you wanted to know

GET TO KNOW

Name: madii.
Single or Taken: single && happy.
Sex: female ?
Birthday: december 26.
Sign: capricorn.
Eye colour: hazel && loving it.
What are you wearing: shorts and a pink tank top.
Where do you live: in a town called malice.
Righty or lefty: righty.


FAVORITE

Where is your favorite place to shop: the local mall.
Color: blue <3.
Number: 26.
Boys Name(s): lucas && benjamin.
Girls Name(s): beatrice && cassandra
Animal: black panther.
Month: july.
Movie: fight club.
Juice: apple juice.
Breakfast: nothing ?


HAVE YOU EVER

Given anyone a bath: yeah, my baby sister.
Smoked: myeah.
Bungee Jumped: no, but i wish i sometime get the chance.
Gone skinny dipping: nope.
Eaten a dog: hell no !
Put your tongue on a frozen pole: haha, no.
Loved someone so much it made you cry: nope, not yet.
Broken a bone: several.
Played truth or dare: yeah, who doesn't ?
Been in a physical fight: no.
Been in a police car: no, not yet.
Been in a hot tub: yeaaaaaah.
Swam in the ocean: once.
Fallen asleep in school: no, but i wasn't far from it either.
Ran away: not just yet.
Broken someone’s heart: i think so.
Cried when someone died: yes.
Cried in school: once, i guess.
Fell off your chair: not as far as i can remember.
Sat by the phone all night waiting for someone to call/text: myeah.
Saved AIM/MSN conversation: yes.

WHAT IS

Your good luck charm: i don't have one.
Best song you ever heard: gah, hardest question ever! i'll pass.
What’s your room like: blue && crowded.
Last thing you ate: fast food.
What kind of shampoo do you use: schauma.
Do you believe in karma: nope.

HAVE YOU HAD

Chicken pox: no.
Sore Throat: yeah.
Stiches: nope.
Broken nose: no.

YOU

Believe in love at first sight: not really, no.
Like picnics: love them.
Like school: not exactly.
What schools have you gone to: 2 elementary schools and a high school.
Would you eat a live hamster for $1,000,000 dollars: hell no !
Who was the last person that called you: my best friend.
What makes you laugh the most: hanging out with my friends.

LAST PERSON

You yelled at: my mom.
Who broke your heart: my ex boyfriend.
Who is your loudest friend: they're all pretty damn loud.

DO YOU/ARE YOU

Do you like filling these out: yeah, they're wasting my time well.
Do you wear contacts or glasses: glasses, unfortunately.
Do you like yourself: i love myself.
Do you get along with your family: pretty much.
Obsessive: sometimes.
Compulsive: rarely.
Anorexic: not really.

FINAL QUESTIONS

What are you listening to right now: my tv.
What did you do yesterday: i went for a walk with a couple of friends.
Hate someone in your family: no.
What car do you wish to have: audi s8.
Where do you want to get married: on a beach somewhere.
If you could change anything about yourself, what would it be?: nothing, because then i wouldn't be the same person anymore.
How many remote controls are in your house: 8, i guess.
Are you double jointed: gah, no.
Last time you took a bath: this morning.
The last movie you saw at the cinemas: uuuhm, hot tub time machine, i guess.
Do you like scary or happy movies: give me romantic comedies and i'm the happiest girl.
Black or white: black.
Root Beer or Dr. Pepper: dr. pepper.
Vanilla or chocolate: vanilla.
Silver or Gold: silver all the way.
Diamond or Pearl: diamonds are a girl's best friend, right ?
Sunset or Sunrise: sunset, i'm almost never awake to see the sunrise.
Sprite or 7up: either.
Cats or dogs: dogs, most definitely.
Coffee or tea: tea.
Phone or in person: in person.
Are you the oldest, middle, youngest or only child: only child.
Indoor or outdoor: outdoor.

duminică, 30 mai 2010

eurovision 2010.

Finala editiei din anul 2010 a Eurovisionului a avut loc aseara, 29 mai, in Oslo, Norvegia. Castigatorul editiei de anul trecut, Alexander Rybak, a deschis show-ul interpretand piesa cu care a castigat, Fairytale.
Apoi, cele 25 de tari participante si-au trimis interpretii pe scena. Paula Seling si Ovi au cantat spre finalul spectacolului, avand piesa cu numarul 19.
Spre final, 39 de tari au intrat in direct cu Oslo pentru a anunta rezultatele televotingului din fiecare tara europeana.
Germania a castigat concursul detasat, prin Lena, care a interpretat o piesa draguta, ritmata, ce iti ramane in cap, numita Satellite. Pe locul 2 s-a clasat Turcia, prin trupa Manga, care a mizat pe o piesa rock, numita We Could Be The Same. Iar pe locul 3 s-a clasat Romania, prin Paula Seling si Ovi, care au interpretat o piesa ritmata, cu versuri usor de retinut, numita Playing With Fire.

Mie, personal, mi-au placut toate cele 3 piese de pe podium si imi doream ca una dintre ele sa castige, iar piesa Lenei a fost cea care a placut cel mai mult Europei. Felicitari Lena! Si, nu in ultimul rand, felicitari Paula Seling si Ovi!





miercuri, 19 mai 2010

am putea prinde stele căzătoare

nu am văzut niciodată o stea căzătoare.

m-am întins pe iarbă prea verde, prea târziu în noapte, privind cerul plin de lumini strălucitoare, aşteptând ca una dintre ele să cadă. să o văd licărind şi căzând şi murind înaintea ochilor mei, doar pentru a-mi putea pune dorinţa.

doar pentru a-mi putea dori ca la kilometri depărtare tu să îţi foloseşti dorinţa pentru mine.

doar pentru a-mi dori ca, într-o zi, să nu fiu nevoită să stau afară în aerul prea rece fără destule haine care să mă încălzească, iar frigul să îmi pătrundă în oase.

doar pentru a-mi dori ca într-o zi tu să fii destul de aproape încât să ştiu din ce eşti făcut şi să îmi sufli lumină pe piele, buzele tale lipindu-se de ale mele, iar eu să ştiu în sfârşit cum e să simt căldură.

dar nu am văzut niciodată o stea căzătoare.



nu am zburat niciodată cum ţi-ai dorit tu.

m-am împiedicat. am căzut. nu mi-am recâştigat niciodată echilibrul. dar am trecut de partea în care ar trebui să fiu ocupată uitându-te pe tine, sunt încă aici. picioarele îmi sunt prea aproape de margine şi ochii mei îi privesc pe ai tăi, în loc să privească pământul. iar eu mă gândesc că asta ar putea să fie bine.

pentru că, într-o zi, eu aş putea fi în braţele tale, uitând cum era să fiu doar eu, fără tine.

pentru că, în şapte luni de acum, mi-aş putea pierde degetele în părul tău şi respiraţia când tu apari. m-aş putea pierde într-un fel în care să nu îmi doresc niciodată să fiu găsită.

pentru că, într-un an de acum, am putea sta întinşi sub semne, fără să fim atenţi încontro ne spun să mergem. aş putea învăţa să nu mai aştept ciocnirea, mirosul de sânge pe asfalt. oase rupte. şi inimi sfâşiate. aş putea avea încredere în tine.

dar nu am zburat niciodată cum ţi-ai dorit tu.



nu mi-am pus niciodată o dorinţă care speram să se împlinească.

dar, într-o zi, vom sta întinşi unul lângă altul, înfăşuraţi în prea multe pături, cu un tavan plin de stele întinse deasupra noastră, încât să ne desenăm propria constelaţie şi eu să nu mai fiu nevoită să îmi pun dorinţe.

din moment ce tot ce mi-aş putea dori putem face să devină realitate.

din moment ce, mai curând decât mi-aş imagina, noi am putea fi oriunde ne dorim, cu o întreagă lume desenată cu cretă înaintea ochilor noştri şi cu degetele scufundate într-un mozaic de culori. tu ai fi îndeajuns de aproape încât să îţi pot prinde mâna şi să îţi descriu fiecare umbră şi nuanţă în şoapte şi întreaga lume ar putea fi a noastră.

din moment ce, în noaptea precedentă, am stat trează cu mult după ce ar fi trebuit să dorm, gândindu-mă cum sunetul vocii tale îmi face inima să tresară. eşti un dezastru natural ce mă lasă distrusă şi fără respiraţie. eşti total neaşteptat şi eu vreau să fiu ruptă în bucăţi, să îmi lipsească o parte din mine pentru a-ţi face loc ţie.

dar nu mi-am pus niciodată o dorinţă care speram să se împlinească.

dar poate că, de data asta, te doresc pe tine...

marți, 4 mai 2010

untitled

1.This survey gets a little personal; can you handle it?
i sure hope so.

2. If you married the last person you texted, what would your last name be?
cociuba.

3. Were you happy when you woke up today?
actually, i was.

4. When were you on the phone last? And with who?
a few hours ago, with my best friend.

7. What are you excited for?
graduation.

8. What were you doing yesterday?
school + hanging out with my friends

9. Honestly, who was the last person to tell you they love you?
a friend of mine.

10. What's the last thing you put in your mouth?
a lollypop.

11. Have a best friend?
i sure do.

12. Are you scared to fall in love?
no.

14. Last person you wanted to punch in the face?
can't remember.

15. About what time is it right now?
9:30 pm.

16. What do you want right now?
an ice cream.

17. Who was the last person you took a picture with?
a group of friends.

18. Are you single/taken/heartbroken?
between single and taken, somehow.

19. When was the last time you cried?
a week ago.

20. Do you have a good relationship with your parents?
kind of.

21. Do you find it hard to trust others?
no.

22. How fast does your mind change?
it depends on the situation.

23. I bet you miss somebody right now?
unfortunately, yes.

24. Can you honestly say you're okay right now?
yes.

25. Why do you think so many people cheat?
maybe because they don't know what they want.

26. Tell me what's on your mind?
the possible subjects for a test i have tomorrow.

27. What are you looking forward to in the next three months?
acing my final exams in high school.

28. Have you ever worn the opposite sex's clothing?
yes.

29. When did you last talk to your number 1 top friend?
a couple of hours ago.

30. When is your next road trip?
a few months later.

31. Do you have someone of the opposite sex you can tell anything to?
yes, and he's my best friend.

32. How's your heart?
pretty good.

33. Have you ever felt like you weren't important?
i guess we all do at some point.

34. Do you think somebody's in love with you?
i hope so.

35. What are you planning on doing after this?
eating and watching tv.

36. Next time you will kiss someone?
soon enough.

37. Have you told anybody you loved them today?
yes.

38. Who do you not get along with?
some of my classmates.

39. what does your 4th recent text say?
'i just had a test, it was awesome. what are you doing, babe?'

40. What are you wearing right now?
trousers and a t-shirt.

41. You're locked in a room with the person you last kissed, how is it?
definitely kinky.

42. When's the last time you had a grilled cheese?
i can't even remember.

43. What's your favorite girl and boy name right now?
beatrice / lucas.

44. How did you feel when you wake up?
well rested.

45. Do you wish someone would call or text you right now?
yes.

46. Do you crack your knuckles?
pretty often.

47. What were you doing last night at midnight?
watching criminal minds.

48. What are your LEGAL initials?
m a c.

49. Whose the first B in your contacts?
bia.

50. When was the last time you laughed really hard?
today, a few hours ago.

51. Your number 1 top friend walks out of your life, do you go after them?
i'm sure i would.

52. Last awkward moment?
can't remember.

53. Are you afraid of the dark?
since i was a little child.

54. Do you have good vision?
no, i wear glasses.

55. Have you ever kissed in the rain?
not yet, but i want to.

56. Have you ever slapped someone?
yes.

57. Are you Irish?
no.

58. Do you use chapstick?
no.

59. Do you have any scars?
yes, one.

60. Is there someone you will never forgive?
i don't think so, not yet.

61. Are you dating the person you last held hands with?
no.

62. Name the last person to text you?
serbi.

63. Would you marry someone 8 years older than you?
if we were compatible.

64. Can you go in public looking like you do right now?
yes.

65. Have you ever kissed someone whose name started with a J?
no.

66. What side of the bed do you sleep on?
i sleep in the middle of my bed.

67. What’s the first thing you'll do on your wedding day?
smile.

68. What’s one huge pet peeve?
ignorance.

69. Has anyone put their arms around you in the past 5 days?
yes.

70. Do you miss the way things used to be?
yes.

71. Has anyone ever told you they're in love with you?
yes.

72. Song you're thinking of right now?
esmee denters feat. justin timberlake - love dealer.

73. Want someone back in your life?
yes.

74. Will tomorrow be better than today?
maybe.

75. What sort of music do you listen to?
rock/pop.

esmee denters feat. justin timberlake - love dealer




Let's go,
Baby I gotta have some more,
(Turn the track up)
What's it gonna take to get a score,
(Turn the beat up, yeah)
Got me like a fiend banging on your door,
(I think I want some of that)
Why don't you meet me on the floor?
And then?

Step into my office won't you try to sample, a taste of my stuff
(JT: yeah c'mon))
I've got a million different flavors all the boys say they can't get enough,
Once I'm under your skin you're begging me for more,
You'll get addicted to this but baby you've been more,
Don't let these innocent eyes fool you when I'm on the floor, the floor, the floor

Cause I could be your dealer,
I can be your only friend when you need her,
I'll keep you coming back again,
You can call me anytime I can make you feel fine,
Look into my bag of tricks if you need a fix,
Then I'm your dealer, Hey!
Love love dealer, Hey (check it out)

All those other pushers they say
They got that good stuff that you already know
(You already know what it is)
That they can't do what I do - oh no,
I'll take you places you never thought you'd go,
I can get you so high with the things I do,
You get a rush in your veins and we start to move,
Don't let these innocent eyes fool you when I'm on the floor, the floor, the floor,

Cause I could be your dealer,
I can be your only friend when you need her,
I'll keep you coming back again,
You can call me anytime I can make you feel fine,
Look into my bag of tricks if you need a fix,
Then I'm your dealer, Hey!
Love love dealer, Hey (check it out)

You can call me anytime I can make you feel fine,
Look into my bag of tricks if you need a fix,
Then I'm your dealer, Hey!
Love love dealer, Hey (check it out)

Break It Down

JT: Baby I gotta have some more,
ED: Eyes roll back and you feel dizzy,
JT: What's it gonna take to get a score,
ED: Now you got me in your system.
JT: Got me like a fiend banging on your door,
ED: So now you know what you've been missing,
JT:Why don't you meet me on the floor?
And then?

Break

You ain't gotta say that you like it,
I can tell by the look in your eyes,
Won't you give it a try, you'll be mine.


nu voi scrie ce versuri m-au impresionat la aceasta piesa, deoarece love dealer este prima piesa pe care o public pe blog doar pentru ca imi place cum suna. ma bine dispune, e vesela, e... o piesa care imi place foarte mult. enjoy!

it's all about me

ME
my name is: mădălina.
this morning i was: well rested.
i'm afraid of: the darkness.
i dream about: publishing a book.

HAVE YOU EVER
pictured your crush naked?: more than once.
been in love: yes.
cried when someone died: yes.
lied: oh well, no. (see? i just lied again...)
fallen for your best friend?: shit happens...
rejected someone: i'm that evil.
cheated on someone: yes.
been cheated on: not as far as i know.
done something you regretted: i wish i could say no.
wanted to die: hell no!

WITH THE OPPOSITE SEX
what do you notice first?: the height.
last person you slow danced with: i don't slow dance.
worst question to ask: what was your name again?

WHO
makes you laugh the most?: my best friends.
makes you smile: my best friend.
gives you a funny feeling when you see them: my ex boyfriend.
is easier to talk to - boys or girls?: boys.

DO YOU EVER
sit on the internet waiting for someone special to IM you?: yeaaaaah...
save AIM conversations?: sometimes.
wish you were a member of the opposite sex?: never.
cry because of something someone has said: rarely, but i do.
pray?: no.

WHO WAS THE LAST PERSON
you talked to on the phone: my best friend.
hugged: my best friend.
you instant messaged: a friend.
you laughed with: my best friends.

DO YOU
color your hair: yes.
ever get off the computer: of course.
habla espanol: un poquito.
sprechen sie deutsches: nein.
fight with your parents: sometimes.
have friends you've lost touch with: they're not called friends anymore.
feel happy?: yes.
wish you could fly away.. far, far away?: yes.
believe in God?: no.
could you live without the computer?: i don't think so.
what's your favorite candy?: green apple lollypop.
whats your favorite fruit?: green apple.
sunrise or sunset?: sunset.
what hurts the most - physical pain or emotional pain? emotional pain.
trust others way too easily?: that's my weakness...
are your fingers cold?: almost all the time.
coke or pepsi: nestea!

FINAL QUESTIONS
I want: to be a journalist.
I wish: to publish a book.
I love: my friends.
I miss: my little sister.
I fear: being alone in the darkness.
I hear: the tv.
I smell: strawberries.
I wonder: if people will read my books.

the last song

rules:
1. put your music player on random.
2. write down the first line of the first 20 songs that pop up.
3. divide the poem into stanzas.
4. the first line of the 21st song is the title.

disco dancing with the lights down low

nobody told me that i'd be in happy faces trying to erase the traces
i never knew, i never knew that everything was falling through
in your eyes i see you've been broken
open your eyes, 'cause another day is dawning.

take a look at my girlfriend, she's the only one i got
debbie just hit the wall, she never had it all
my little brother's in his bedroom smoking weed
when there's nowhere else to run, is there room for one more son?

ladies you're damn right, you can't read a man's mind
life is good i can't complain
you're the kind of friend who always bends when i'm broken
he treats me with respect, he says he loves me all the time.

you light the skies up above me
i make the most of all this stress
everytime our eyes meet this feeling inside me is almost more than i can take
your eyes tell me how you want me.

luni, 3 mai 2010

ghidează-mă acasă

m-ai găsit sângerând pe marginea drumului.

m-ai găsit scuipând moartea şi înecându-mă cu viaţa, lăsând realitatea să îşi arunce degetele violente înspre gâtul meu, ucigând rămăşiţele încrederii mele. m-ai găsit tremurând pe asfalt şi mişcând întreaga stradă, coloana mişcându-mi-se precum o carte veche. m-ai găsit ca fiind o victimă a propriei mele imaginaţii, dorinţele mele manipulându-mi nervii precum o vioară ce cântă doar la înmormântări. eram jumătate trează şi jumătate conştientă şi jumătate ceva ce nici nu pot numi; tu erai copleşit.

trei zile mai târziu, iar eu eram bandajată cu buze catifelate. gustam laptele speranţei tale vindecătoare şi mierea răbdării tale. am fost vindecată de buzele tale reci presate pe fruntea mea caldă, dar eram încă speriată. mă trezeam în sudori reci, dorindu-mi să alerg pe străzi întunecate. mă enervam când încercai să mă calmezi şi explodam la fiecare contact. am fost dezlegată de neîncrederea mea şi de propriul meu trecut. am luat bucăţile pe care tu tocmai le lipiseşi împreună şi le-am aruncat în aer; tu nu ai spus nimic, doar ai luat-o de la capăt.

cinci săruturi şi jumătate după asta, iar tu mă învăţai cum să pronunţ încredere. mă lăsai să îmi păstrez inima, deoarece nu eram pregătită să renunţ la ea atât de repede, dar o preţuiai la fel de mult. mă ţineai aproape şi mă menţineai întreagă şi ţineai demonii la distanţă. îmi spuneai lucruri pe care le consideram minciuni, precum "eşti frumoasă" şi "meriţi asta" până când repetarea a devenit un puls de care eram dependentă. mi-ai prins mâna zgâriată şi mi-ai sărutat pumnul rănit, mi-ai spus că nu trebuie să continui să mă lupt dacă nu vreau, dar tu erai destul de puternic încât să rezişti fiecărei lovituri pe care o aruncam de frică. îmi scăldam piciorul în ape liniştite; tu doar ai respirat adânc şi ai aşteptat.

astăzi m-am trezit şi ţi-am simţit respiraţia caldă pe gâtul meu. adevărurile tale erau scrijelite în limbi necunoscute pe inima mea. mi-am forţat sistemul nervos şi mi-am repornit încrederea în magie, când tu mi-ai cântat balade sub soarele primăverii. mi-ai mângâiat părul şi mi-ai descâlcit nodurile, mi-ai spus că sunt frumoasă chiar şi când sunt rănită, dar că preferai să mă vezi fericită. ai atins cu două degete cicatricea de pe spatele meu, ţi-ai lipit buzele de obrazul meu şi ai respirat trei cuvinte pe pielea mea: "sunt al tău."

tu eşti un far; sunt acasă.

joi, 22 aprilie 2010

so far, so... me?

Level 1
(x) Smoked A Cigarette
() Smoked A Cigar
(x) Kissed A Member Of The Same Sex

SO FAR: 2

Level 2
(x) Are / Been In Love
(x) Dumped someone
() Been Fired
() Been In A Fist Fight

SO FAR: 4

Level 3
(x) Had A Crush On An Older Person
(x) Skipped Class
() Slept With A Co-worker
() Seen Someone / Something Die

SO FAR: 6

Level 4
() Had / Have A Crush On One Of Your deviantart Friends
() Been To Paris
() Been To Spain
(x) Been On A Plane
(x) Thrown Up From Drinking

SO FAR: 8

Level 5
(x) Eaten Sushi
() Been Snowboarding
(x) Met Someone Through Internet
() Been in a Mosh Pit (what does this mean?)

SO FAR: 10

Level 6
() Been In An Abusive Relationship
(x) Taken Pain Killers
(x) Liked/loved Someone Who You Can't Have
(x) Laid On Your Back And Watched Cloud Shapes Go By
(x) Made A Snow Angel

SO FAR: 14

Level 7
() Had A Tea Party
() Flown A Kite
(x) Built A Sand Castle
(x) Gone mudding
(x) Played Dress Up

SO FAR: 17

Level 8
(x) Jumped Into A Pile Of Leaves
(x) Gone Sledding
(x) Cheated While Playing A Game
(x) Been Lonely
(x) Fallen Asleep At Work / School

SO FAR: 22

Level 9
(x) Watched The Sun Set
(x) Felt An Earthquake
() Killed A Snake

SO FAR: 24

Level 10
(x) Been Tickled
(x) Been Robbed / Vandalized
() Been cheated on
(x) Been Misunderstood

SO FAR: 27

Level 11
(x) Won A Contest
() Been Suspended From School
() Had Detention
() Been In A Car / Motorcycle Accident

SO FAR: 28

Level 12
() Had / Have Braces
(x) Eaten a whole pint of ice cream in one night
(x) Danced in the moonlight <3

SO FAR : 30

Level 13
(x) Hated The Way You Look
() Witnessed A Crime
(x) Pole Danced
(x) Questioned Your Heart
(x) Been obsessed with post-it-notes

SO FAR: 34

Level 14
(x) Squished Barefoot Through The Mud
(x) Been Lost
(x) Been To The Opposite Side Of The World
(x) Swam In The Ocean
() Felt Like You Were Dying

SO FAR: 38

Level 15
(x) Cried Yourself To Sleep
(x) Played Cops And Robbers
(x) Recently Colored With Crayons/Colored Pencils/Markers
(x) Sang Karaoke
() Paid For A Meal With Only Coins

SO FAR: 42

Level 16
(x) Done Something You Told Yourself You Wouldn't
(x) Made Prank Phone Calls
(x) Laughed Until Some Kind Of Beverage Came Out Of Your Nose
() Kissed In The Rain

SO FAR: 45

Level 17
(x) Written A Letter To Santa Claus
(x) Watched The Sun Set/ sun rise With Someone You Care/Cared About
(x) Blown Bubbles
(x) Made A Bonfire On The Beach Or Anywhere

SO FAR: 49

Level 18
() Crashed A Party
() Have Traveled More Than 5 Days With A Car Full Of People
(x) Gone Roller skating / Blading
(x) Had A Wish Come True
() Been Humped By A Monkey

SO FAR: 51

Level 19
(x) Worn Pearls
() Jumped Off A Bridge
(x) Screamed "Penis" or "Vagina"
() Swam With Dolphins

SO FAR: 53

Level 20
() Got Your Tongue Stuck To A Pole/Freezer/ice Cube
() Kicked A Fish
(x) Worn The Opposite Sex's Clothes
(x) Sat On A Roof Top

SO FAR: 55

Level 21
(x) Screamed At The Top Of Your Lungs
() Done / Attempted A One-Handed Cartwheel
() Talked On The Phone For More Than 6 Hours
() Recently stayed Up for a while talking to someone you care about

SO FAR: 56

Level 22
(x) Picked And Ate An Apple Right Off The Tree
(x) Climbed A Tree
() Had/Been In A Tree House
(x) Been scared To Watch Scary Movies Alone

SO FAR: 59

Level 23
(x) Believed In Ghosts
() Have had More Then 30 Pairs Of Shoes
() Gone Streaking
() Visited Jail

SO FAR: 60

Level 24
() Played Chicken
(x) Been Pushed into a pool with all your clothes on
(x) Been Told You're Hot By A Complete Stranger
(x) Broken A Bone
(x) Been Easily Amused

SO FAR: 64

Level 25
() Caught A Fish Then Ate It Later
() Made A Porn Video/got asked to make one
() Caught A Butterfly
(x) Laughed So Hard You Cried
(x) Cried So Hard You Laughed

SO FAR: 66

Level 26
() Mooned/Flashed Someone
() Had Someone Moon/Flash You
(x) Cheated On A Test
(x) Forgotten Someone's Name
() French Braided Some ones Hair
() Gone Skinny Dipping
() Been Kicked Out Of Your House

SO FAR: 68

Level 27
(x) Rode A Roller Coaster
() Went Scuba-Diving/Snorkeling
(x) Had A Cavity
(x) Black-Mailed Someone
(x) Been Black Mailed

SO FAR: 72

Level 28

(x) Been Used
(x) Fell Going Up The Stairs
() Licked A Cat (yuckk)
(x) Bitten Someone
(x) Licked Someone

SO FAR: 76

Level 29
() Been shot at/or at gunpoint
() Rode in a car/truck until the gas light came on
() Got five dollars or less worth of gas

SO FAR: 76


so it turns out i did 76 out of the 100 most stupid/lame/funny/whatever things. but as i always stated, i'm no angel. so don't look surprised! :D
oh, and feel free to copy. :)

duminică, 4 aprilie 2010

train - calling all angels




I need a sign to let me know you're here
All of these lines are being crossed over the atmosphere
I need to know that things are gonna look up
'Cause I feel us drowning in a sea spilled from a cup

When there is no place safe and no safe place to put my head
When you feel the world shake from the words that are said

And I'm calling all angels
I'm calling all you angels

I won't give up if you dont give up
I won't give up if you dont give up
I won't give up if you dont give up
I won't give up if you dont give up

I need a sign to let me know you're here
'Cause my TV set just keeps it all from being clear
I want a reason for the way things have to be
I need a hand to help build up some kind of hope inside of me

And I'm calling all angels
I'm calling all you angels

I won't give up if you dont give up
I won't give up if you dont give up
I won't give up if you dont give up
I won't give up if you dont give up

When children have to play inside so they don't disappear
And private eyes solve marriage lies cause we don't talk for years
And football teams are kissing queens and losing sight of having dreams
In a world where what we want is what we want until it's ours

And I'm calling all angels
I'm calling all you angels

I won't give up if you dont give up
I won't give up if you dont give up
I won't give up if you dont give up
I won't give up if you dont give up

Calling all you angels


am auzit aceasta piesa pentru prima oara pe coloana sonora a serialului one tree hill (pe care vi-l recomand). versurile m-au impresionat din prima clipa, mai ales din pricina faptului ca m-am regasit in ele si ca sunt extrem de adevarate si de autentice.
"am nevoie sa stiu ca lucrurile se vor imbunatati, deoarece simt ca noi ne inecam intr-o mare varsata dintr-o cana." nici nu mai tin minte de cate ori am vazut in jurul meu asta, sau de cate ori am facut-o chiar eu - sa fac 'din tantar armasar', cum spune vechiul proverb; sa fac ca dintr-o cana mica, un motiv, sa se verse un ocean de dezamagiri, de nemultumiri, de certuri.
"vreau un motiv pentru felul in care trebuie sa fie lucrurile, am nevoie de o mana care sa ma ajute sa imi formez putina incredere." da, si aici ma regasesc mereu... de foarte multe ori esuez in a avea incredere ca totul se va rezolva si va fi bine.
"intr-o lume in care ceea ce vrem e ceea ce vrem pana e al nostru." acesta este, probabil, cel mai adevarat, dar si cel mai trist vers al piesei. mereu in viata ne vom lupta pentru a avea ceea ce ne dorim, insa dupa ce vom avea acel ceva, nu ni se va mai parea la fel de interesant. de ce? din doua motive simple.
1. natura umana; omul e conceput pentru a se lupta sa ajunga acolo unde vrea, nimic nu ne este oferit pe tava. iar atunci cand obtinem ce ne dorim, cautam altceva pentru ce sa luptam. si asa ajungem sa neglijam ceea ce ne-am luptat sa obtinem.
2. atunci cand obtinem ceea ce ne dorim, avem ceva de pierdut. si, cand realizam asta, preferam sa ignoram acel ceva si sa pretindem ca nu il mai dorim, decat sa stim ca l-am pierdut.
avand in vedere cat am scris, nu mai trebuie sa spun si ca aceasta este una dintre piesele mele preferate si ca va recomand cu caldura sa o ascultati.

vineri, 5 februarie 2010

the seven things i hate about you

seven things that scare me:

1. darkness.
2. loneliness.
3. silence.
4. thunders.
5. hospitals.
6. bees.
7. blood.


seven things i like the most:

1. mcfly.
2. one tree hill.
3. my friends.
4. myself.
5. my little sister.
6. writing.
7. reading.


seven random facts about me:

1. i get bored easily.
2. i have bisexual tendencies.
3. i hate sleeping alone, that's why i have 2 stuffed toys in my bed.
4. i sing at the top of my lungs when i'm alone.
5. i sometimes sing on the street, if i'm sure that nobody can see me.
6. i love quotes; lyrics, movies, it doesn't matter.
7. i find it easier to forget an acquaitance that someone i love.

seven things i plan to do before i die:

1. publish a book.
2. get a tattoo.
3. visit paris, london, venice, rome, egipt and madrid.
4. bungee-jump.
5. be at a mcfly live concert.
6. be at a manchester united match on old trafford.
7. visit wilmington, the town where the filming set of one tree hill is located.


seven things that attract me to the opposite sex:

1. green eyes.
2. black hair.
3. clothing style.
4. personality.
5. cleverness.
6. sense of humor.
7. good manners.


seven things i say the most:

1. what the fuck?!
2. like.
3. uuuhm.
4. what the hell?
5. oh well.
6. hey.
7. no shit.


seven celeb crushes:

1. cesc fabregas.
2. dougie poynter.
3. chad michael murray.
4. sean faris.
5. sophia bush.
6. adriana lima.
7. shemar moore.



feel free to copy. :)

sâmbătă, 30 ianuarie 2010

i tend to call this insanity art.

i am me.
Photobucket

i love you.
Photobucket

welcome to my life.
Photobucket

pocketful of sunshine.
Photobucket

near wild heaven.
Photobucket

goodbye, my childhood.
Photobucket

disfunctionally sane.
Photobucket

my eyes are green, i come from above now.
Photobucket

she moves in her own way.
Photobucket

when all your dreams are shattered, everything is beautiful.
Photobucket

i know that goodbye means nothing at all.
Photobucket

down by the lake.
Photobucket

i'm alone above the atmosphere.
Photobucket

down in the gutter.
Photobucket

smile like you mean it.
Photobucket

i'm not a girl, not yet a woman.
Photobucket

the killers.
Photobucket

a walk in the sun.
Photobucket

baby love.
Photobucket

some roads lead nowhere.
Photobucket

formula for love.
Photobucket

truth doesn't make a noise.
Photobucket

the tide that left and never came back.
Photobucket

find your way out.
Photobucket

miercuri, 6 ianuarie 2010

lee ryan - stand up as people




All I hear is voices in the crowd,
They only whisper though they frown
People saying oh it's such a shame
Still they only look to pass the blame

If we can find a way to work things out
The only way to start is to start now

Welcome to a better place, better place

When are we gonna stand up as people
Realize that as people we're all equal
We don't want no world war sequel
For the love of god think of the people
When are we gonna stand up as people
Realize that as people we're all equal
We don't want no world war sequel
For the love of god think of the people

Children always learn by what they see
So we gotta practice what we preach
Don't you know that's the game of life
That we abuse when we choose to fight

If we can find a way to work things out
The only way to start is to start now

When are we gonna stand up as people
Realize that as people we're all equal
We don't want no world war sequel
For the love of god think of the people
When are we gonna stand up as people
Realize that as people we're all equal
We don't want no world war sequel
For the love of god think of the people

I pray before I sleep at night
(I pray, I pray)
That I'll wake to find a clear blue sky

When are we gonna stand up as people
Realize that as people we're all equal
We don't want no world war sequel
For the love of god think of the people
When are we gonna stand up as people
Realize that as people we're all equal
We don't want no world war sequel
For the love of god think of the people


aceasta este o piesa mai veche, insa mesajul sau este cat se poate de actual si de vizibil in realitatea lumii de astazi. parerea mea este ca lee ryan avea mai multa dreptate decat isi inchipuia cand a scris cuvintele "tot ce aud sunt voci din multime, sunt doar soapte, chiar daca lumea se incrunta. oamenii spun 'oh, e o rusine'; chiar si asa, ei doar cauta sa paseze vina." (prima strofa). puteti spune sincer ca asta nu e adevarat in ziua de azi? mi-ar placea ca raspunsul la aceasta intrebare sa fie pozitiv, insa ma tem ca vom mai avea putin de asteptat pana ca asta sa fie posibil.