duminică, 25 octombrie 2009

buzele furate încă plâng hoţia

dragă tu,

mi-ar plăcea să ştii care e sentimentul când îţi sunt cuvintele smulse:

e ca şi cum aş fi stat în mijlocul străzii şi tu mi-ai înlăturat pielea; e furtună, iar din mine ies aburi, însă tot nu mi-e cald. e ca şi cum mi-ai tăia picioarele de la genunchi în jos, iar eu aş sta întinsă pe asfalt şi aş vrea să fug după tine, dar nu te-aş putea prinde, pentru că tu ai avea şi membrele tale, şi pe ale mele. ăsta e sentimentul.

şi e ca şi cum aş avea sufletul pus pe un ecran unde îl poate vedea toată lumea, iar tu ai călca pe el. e ca şi cum tu ţi-ai apăsa călcâiul şi ai rupe spinarea viselor mele, făcându-mă să sângerez, pentru că ai crezut că aş arăta bine dacă m-ai lipi de perete. e ca şi cum tu ai râde şi ţi-ai îndesa gândurile mele neşlefuite în buzunare, precum frunzele toamnei, nepăsându-ţi de bucăţile care se rup şi se pierd în vânt. ăsta e sentimentul.

şi e ca şi cum eu aş înfrunta oceanul, iar tu ai face găuri în barca mea. e ca şi cum eu aş înota înspre lumina slabă pe care o văd pe celălalt mal, iar tu mi-ai lega picioarele împreună şi m-ai trage în jos. e ca şi cum tu mi-ai înghiţi inima şi ai acuza indigestie. e ca şi cum tu mi-ai proba plămânii să vezi dacă ţi se potrivesc, fără să realizezi că ei îmi sunt buni doar mie. e ca şi cum ai crede că lovind puternic în ceea ce eu preţuiesc mai mult e un fel de glumă.

ăsta e sentimentul, şi ştii ceva? nu e deloc amuzant.
--eu.

---------

data viitoare când mai vreţi să copiaţi de la mine de pe blog, să vă gândiţi la asta. măcar depuneţi un efort şi cereţi permisiunea, scrieţi drepturile de autor indiferent unde îmi postaţi cuvintele şi mulţumiţi-mi. ca să ştiţi şi voi, apreciatul unei munci e foarte simplu pentru voi şi foarte folositor pentru mine.
mulţumesc anticipat.

0 points of view:

Trimiteți un comentariu