nobody taught me to quit

soooo... i love college!
cam ăsta ar fi tag line-ul în jurul căruia mă voi învârti acum. japoneza e (nu foarte uşoară, dar) frumoasă, clujul mă face să mă simt acasă, iar pe oamenii pe care i-am întâlnit de când sunt aici nu i-aş înlocui cu nimeni. pot spune, sincer, că sunt fericită şi extrem de norocoasă.
da, aşa e, am fost nevoită să părăsesc oraşul în care îmi sunt cei mai buni prieteni, oraşul în care îmi este familia şi, nu în ultimul rând, oraşul în care este yellow submarine. :)) nu a fost uşor. şi nici nu vreau să fiu ipocrită şi să spun că a meritat, deoarece distanţa dintre mine şi răzvi nu mă lasă să fac asta. da, normal, aş vrea ca el să fie aici; să fie aproape de mine, aşa cum a fost în ultimii 5 ani. dar trebuie să mă obişnuiesc cu ideea că lucrurile s-au schimbat, dar că noi tot rămânem cei mai buni prieteni.
dar nu îmi pare rău. şi cred că, la sfârşitul zilei, asta e cel mai important. să nu am regrete. şi nu am.

am aici irish & music pub, covrigăria lui petru, cetăţuia... dar, cel mai important, am prieteni fără de care nu cred că aş putea numi clujul acasă.
alina, mă bucur că eşti aici cu mine şi că am cu cine să vorbesc la orice oră. te iubesc.
gabi, îţi mulţumesc că mă accepţi aşa ruptă în bucăţi cum sunt şi că mă faci să mă simt bine în pielea mea.
robi, aveam nevoie de un prieten de sex masculin cu care să pot vorbi despre orice lucru, esenţial sau nu.
...alina, gabi, robi, gery, olivia, alecs, claudia, dragoş, ionuţ, raul, laur, precup, vlad - thank you for making me feel like i belong.